CASPIAN

 

Rasa Caspian este o rasa veche despre care se credea ca este disparuta timp de o mie de ani. Aceasta rasa este, probabil, ascendentul direct al raselor orientale si, prin implicatie, a tuturor cailor din rasele usoare.

Caspianul este destul de rar si cu greu s-a reusit impiedicarea disparitiei lui in 1965. In prezent este studiat de arheozoologisti de top pentru a dovedi legatura dintre aceasta rasa si micul cal preistoric din Persia. Louise Firouz, un american stabilit in Iran, este creditat ca fiind salvatorul acestei rase.

Capul Caspianului este scurt si fin cu ochi mari, un bot mic si nari mari pozitionate mai jos. Are o dezvoltare pronuntata a fruntii, urechile sunt foarte scurte; gatul este subtire si gratios, bine prins de umerii relaxati; muschii pectorali sunt proeminenti; spatele este drept; coada montata mai sus. Picioarele sunt subtiri cu oase dense si puternice si nu au par la copite. Au un cap scurt si fin dotat cu ochi mari, un bot mic cu nari largi pozitionate ceva mai jos. Este prezenta o dezvoltare proeminenta a fruntii, urechile sunt foarte scurte, gatul este subtire si gratios, bine infipt in umerii sai lasati; are un spate lung si drept iar coada este prinsa relativ sus si are o crupa nivelata, Picioarele sunt subtiri cu o osatura puternica si densa, fara par dens in zona copitelor. Copitele sunt foarte tari si au o conformatie ovala mult mai asemanatoare cu ale magarului. Studii ulterioare au confirmat din punct de vedere osteologic ceea ce era evident vizual: aceasta rasa de cai este o rasa de cai mici si nu de ponei. Paleta coloristica variaza de la gri, bej sau castaniu si cateodata si negru.

Un studiu a fost inceput in iulie 1965 pana in august 1968 cu scopul de a determina cate exempare din rasa Caspiana au mai ramas in viata. Aceasta a aratat ca existau 50 de cai mici cu aracteristici asemanatoare cu cele ale rasei Caspian de-a lungul intregului litoral al Marii Caspice. Datorita faptului ca acesti cai erau raspanditi pe o raza destul de mare a fost imposibil ca oricare din ei sa fie considerati de rasa pura. Intre 1965 si 1970 sapte iepe si sase armasari au fost folositi pentru inmultire la Herghelia Norouzabad. In tot acest timp s-a observat ca, cresterea rasei Caspian este distincta de aceea ca cea mai mare parte a inaltimii lor este atinsa in primele sase luni de la nastere si ca urmare cresterea lor este minima, in mare parte axandu-se pe partea dezvoltarii sexuale. Maturitatea sexuala este atinsa atat la masculi cat si la femele in aproximativ 18 luni de la nastere.

Iepele au obiceiul de a nu incepe sa ovuleze decat abia dupa implinirea unui an, ceea ce face mai dificila munca celor care se ocupa de inmultirea lor. Datorita inbunatatirii continue a conditiilor de hrana si cazare, inaltimea exemplarelor mature nascute la Herghelia Norouzabad este mai mica decat cea a celor de pana acum, indicand ca inaltimea acestor animale de pe langa tarmul Marii Caspice este in jurul a 1.7 m. Acest lucru indica, de asemenea, ca actualul lot de animale nu este in totalitate din rasa pura iar continuitatea programului de inmultire la acest tip va duce la caracteristici mult mai apropiate de cele originale ale rasei. Rasa cailor Caspian nu mai este in pericol de extinctie, desi numarul de exemplare este destul de mic. In prezent exista cateva alte noi crescatorii in Marea Britanie, iar cateva exemplare au fost exportate si in tari precum Australia, Noua Zeelanda si Statele Unite. Caii din aceasta rasa sunt foarte versatili si este recunoscut pentru abilitatile sale de a sari in spectacolele speciale de acest gen. Puterea sa de a cara care l-a calauzit inca din timpurile lui Darius cel Mare fac in continuare din acest animal unul propice pentru carat.